THE COURSE
Primul Curs De Endodontie Din Romania Acreditat De Catre Societatea Europeana De Endodontologie


The COURSE Ediția a XII-a 2027
#SLOWENDODONTICS, Biologie, Nu DOAR Instrumentare!
THE COURSE reunește filosofia pe care o numesc Slow Endodontics și pe care o practic în fiecare zi, adică o endodonție construită pe perspectiva biologică, în care prioritatea nu este viteza cu care se încheie un tratament, ci sănătatea pacientului, experiența lui pe parcursul actului operator și prognosticul dintelui pe termen lung. Toate acestea sunt ancorate în dovezi științifice, și nu în stomatologia empirică, în care un gest se repetă doar pentru că așa s-a făcut dintotdeauna.
Slow Endodontics înseamnă, în același cuantum, o endodonție în care decizia terapeutică nu este dictată de interese comerciale. Din punctul meu de vedere, aceasta este o chestiune de etică și moralitate înainte de a fi una de tehnică, pentru că un pacient care ne încredințează un dinte are dreptul să primească tratamentul de care are nevoie, stabilit pe criterii biologice și nu comerciale.
De aceea THE COURSE nu este un curs despre un sistem rotativ, despre un aparat sau despre produsele unei firme, și nu a fost niciodată. Instrumentele se schimbă la câțiva ani, iar ce astăzi pare indispensabil va fi înlocuit mâine de altceva. Biologia pulpei, mecanismele infecției endodontice rămân însă aceleași. Un medic care înțelege de ce face un gest poate lucra cu orice instrument, pe când unul care a învățat doar cum se folosește un anumit instrument rămâne fără repere în ziua în care acel instrument dispare de pe piață.
Pilonul central al cursului este, așadar, biologia, iar tehnica vine după ea, ca mijloc și nu ca scop. Tot de aceea cursul nu rămâne niciodată același de la un an la altul: îl rescriu an de an cu tot ce a apărut nou în literatură și în clinică, dar numai cu ceea ce, după ce am verificat, merită păstrat, astfel încât ediția a douăsprezecea nu este ediția a unsprezecea cu alte date în calendar.

CUM ARATA THE COURSE IN 2027? Trei saptamani, 15 zile!
SAPTAMANA 1 TEORIA Toți cei opt cursanți parcurg împreună întreaga teorie, în cinci zile, între orele 09:00 și 18:00. Prima zi este dedicată integral diagnosticului, a doua terapiei pulpare vitale, microscopului și cavității de acces, a treia tratamentului endodontic, de la glide path până la restaurarea finală, iar a patra retratamentului. A cincea zi tratează rezolvarea iatrogeniilor, de la instrumentele fracturate și perforații și se încheie cu întrebarea care stă la baza întregului curs: salvăm sau extragem?
SAPTAMANA 2 PARTEA PRACTICA Elementul distinctiv al cursului este raportul dintre lector și cursanți. În săptămâna practică, cursanții lucrează în grupe de câte doi, cinci zile pe manechin, pe replici din plastic printate 3D, sub microscop, iar fiecare zi reia practic ziua corespondentă din săptămâna de teorie. Un lector la doi cursanți, cinci zile consecutive, înseamnă supraveghere la fiecare gest, lucru rar întâlnit în rândul cursurilor din România
SAPTAMANA 3 TRATAMENTE LIVE Săptămâna clinică se desfășoară de asemenea în grupe de câte doi. În primele două zile, Dr. Bogdan Moldoveanu tratează în direct pacienti demonstrând notiunile prezentate anterior. În următoarele trei, cursanții tratează pacienți la unit, sub supravegherea sa directă.
INVESTITIA
-
Tarif standard: 3500 EURO (TVA exclus)
-
Plată integrală: 3000 EURO (TVA exclus)
-
Rate lunare egale, de la momentul inscrierii, fără dobândă, până la 01.03.2027
-
12 de rate, cu dobândă de 18% = 3850 EUR (TVA exclus)
-
24 de rate, cu dobândă de 36% = 4960 EUR (TVA exclus)
CE INCLUDE
-
Instrumentele, aparatura și materialele necesare vor fi puse la dispoziția participanților pe tot parcursul cursului de către organizatori.
-
Toate manoperele terapeutice se vor realiza cu ajutorul microscopului operator.
-
Catering-ul va fi asigurat de organizatori pe tot parcursul evenimentului.
-
Numărul maxim de participanți: 8
-
Locuri disponibile: 6
-
Cursul se va desfășură in Cluj-Napoca (Cluj)

Calendar THE COURSE 2027
TEORIE 08–12.02.2027 (pentru toti cei 8 participanti)
GRUPA 1 (2 participanti)
Parte Practică 22–26.02.2027 / Parte Clinică 21–25.06.2027
GRUPA 2 (2 participanti)
Parte Practică 08–12.03.2027 / Parte Clinică 12–16.07.2027
GRUPA 3 (2 participanti)
Parte Practică 05–09.04.2027 / Parte Clinică 02–06.08.2027
GRUPA 4 (2 participanti)
Parte Practică 10–14.05.2027 / Parte Clinică 20–24.09.2027
Pentru Clinici
Clinicile care doresc să investească în formarea unui medic tânăr îl pot înscrie direct. Medicul se întoarce capabil să facă endodonție sub microscop și cu criteriile necesare pentru a ști când un dinte poate fi salvat în loc să fie extras.
Clinicile care înscriu cel puțin doi medici beneficiază de o reducere suplimentară la taxa de înscriere, pentru fiecare medic înscris. Reducerea se aplică exclusiv în cazul plății integrale, iar valoarea ei se comunică la cerere.

Testimoniale

Testimonial THE COURSE 2025 - Dr. Teodora Bodringa (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2025 - Dr. Cristina Cobeanu (Buzau)

Testimonial THE COURSE 2025 - Dr. Marian Catrinet (Baia Mare)

Testimonial THE COURSE 2024 - Dr. Stefania Tripon (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2024 - Dr. Robert Meszaros (Timisoara)

Testimonial THE COURSE 2024 - Dr. Alexandru Alin Maciuceanu (Ramnicu Valcea)

Testimonial THE COURSE 2023 - Dr. Veronica Bucila (Nasaud)

Testimonial THE COURSE 2023 - Dr. Aza Andreian (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2023 - Dr. Ioana Toader (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Valentina Lazar (Constanta)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Florentina Fanaru (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Loredana Marinescu (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Izabela Tomsa (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Ioana Breban (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2022 - Dr. Roberto Sebastian Matei (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Amalia Iordachescu (Bucuresti)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Dorina Tocariuc (Fagaras)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Andrei Chirita (Bucuresti)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Mihaela Popovici (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Monica Ardelean (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Violeta Scurtu Burlacu (Rasnov)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Cezara Iavorenciuc (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Florian Maghear (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Catalina Ciulea (Alba-Iulia)

Testimonial THE COURSE 2021 - Dr. Roxana Firescu (Alba - Iulia)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Veronica Matei (Bucuresti)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Beatrice Cioroiu (Bucuresti)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Adelia Olteanu (Brasov)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Adina Hahaianu (Arad)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Mihaela Sargu (Iași)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Elena Stanescu (Alba-Iulia)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Andrada Degan (Cluj-Napoca)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Ioana Damaris Arion (Alba-Iulia)

Testimonial THE COURSE 2020 - Dr. Kinga Deé Farkas (Cluj-Napoca)
Teoretic - Practic - Clinic



